Presiune pe Alexandru Dedu! Foștii campioni mondiali vor să asiste la alegerile de la Federația Română de Handbal și să ia cuvântul

Presiune pe Alexandru Dedu! Foștii campioni mondiali vor să asiste la alegerile de la Federația Română de Handbal și să ia cuvântul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nume grele din handbalul românesc vor să ia cuvîntul la scrutinul pentru alegerea noului președinte al FR de Handbal, programat pe 28 aprilie 2022.

Printre ei se regăsesc Radu Voina, Cristian Gațu, Ștefan Birtalan și Vasile Stângă. Aceștia au solicitat actualei administrații să li se permită accesul la ședință.

Toți aceștia sunt cunoscuți ca opozanți puternici ai lui Alexandru Dedu și e de așteptat ca acesta să nu fie de acord cu cererea fostelor glorii și să nu le permită accesul în sală.

Presiune pe Alexandru Dedu! Foștii campioni mondiali vor să asiste la alegerile de la FR de Handbal și să ia cuvântul

Constantin Din (53 de ani), fost arbitru internațional acum observator, a fost primul om din lumea handbalului care a anunțat public că va candida la alegerile din 2022, în septembrie 2021, contra președintelui în exercițiu, Alexandru Dedu. Ulterior și-au mai anunțat candidatura Bogdan Voina, fiul lui Radu Voina, și Dan Maximilian Gavrilă.

Actualul președinte Alexandru Dedu luptă și el pentru al treilea mandat, ultimul fiind câștigat la doar un vot în fața Narcisei Lecușanu acum patru ani.

Alegerile pentru șefia FR Handbal sunt programate pe 28 aprilie 2022.

Handbalul românesc este în colaps! Se schimbă echipa federală?

Naţionala feminină de handbal a terminat anul trecut turneul final din Spania cu un bilanţ de trei victorii şi trei înfrângeri. Fără căpitanul şi liderul Cristina Neagu, şi cu o echipă mult întinerită, „tricolorele” s-au clasat pe locul 13 mondial.

La Mondialul din Spania, România a pierdut trei meciuri, 22-33 cu campioana europeană Norvegia, 30-31 cu campioana mondială Olanda şi 30-34 cu Suedia (locul patru la JO 2020).

România este singura echipă prezentă la toate cele 25 de ediţii ale Campionatului Mondial (incluzând-o şi pe aceasta). La precedenta ediţie, în 2019 (Japonia), tricolorele s-au clasat pe locul 12.

Naţionala de handbal masculin a României a învins sâmbătă, pe teren propriu, reprezentativa Macedoniei de Nord, scor 24-22 (12-12), în manşa retur din prima fază play-off a Campionatului Mondial din 2023 şi a ratat calificarea mai departe.

Reprezentativa României a fost repartizată în urna a treia valorică pentru tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European din 2024, din Germania.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×